Another side of Ralu

Sculptate in inima
aruncate de oceane si mari
scoicile sufletului tau
m-am hotarat sa le strang azi!

( foto de Razvi_ro )

Dacă-ar avea părinţii ochi să vadă
Şi sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţa fadă
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Vă rog, iubiţi-mă inteligent!”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare,
Nu vreau bunici şi nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare;
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor:
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!

Eu ştiu c-aveţi profesii elevate,
Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi servici ca eu să am de toate;
Dar, fiindcă vă iubesc pe amândoi,
Vă spun că am nevoie doar de voi!

Aş vrea ca jucărie ochii mamei,
Nu ochii-ndepartaţi ai vreunui unchi.
Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

Nu vreau să fiu un deget ce acuză
Găsind olarul singur vinovat.
Am gând curat şi inima refuză
O bombă cu efect întârziat.
Eu vreau să fiu un om adevărat!

De-aceea, vreau părinţii mei să vadă,
Să aibă sufletul mereu atent;
Ca-n ochii mei cu viaţa fadă
Să descifreze strigătul urgent:
“Vă rog, iubiţi-mă inteligent!”

by Romulus Chelbegean

Azi ploua in mine

cu stropi, cu cer si cu vant.

Azi ploua

cu picaturi mari.

Si oglindindu-ma in ele

visez

culoarea unui apus

de care mi-e dor…

Un apus regasit

in zambetul ochilor tai…

Acelasi apus

pe care, pierdut intr-o zi,

il regasesc acum

in picaturi de ploaie.

Azi…

doar azi mai ploua cu picaturi…

(foto de Radu Anastase)

Stiati ca efectele secundare pot avea la randul lor efecte secundare?

Nu. Nu stiati.

M-a ajutat Bogdan sa descopar asta.

In orasul in care a crescut, la o casa veche cu scari impozante, a zarit o silueta subtire, inalta, cu parul de culoarea carbunelui, tuns frantuzeste pana la umeri. Un tanar aristocrat, cu palton gri si umbrela pe mana.

Cel mai intim moment trait de ea s-a petrecut atunci. Acolo. Cand picaturile de ploaie i se faceau nod in barbia ridicata spre el. Ochi in ochi, mana in mana… si liniste de primavara ploioasa.

I se alcatuiau sub gene, povesti de bucurii copilaresti. Visase intr-o seara, castanii infloriti din parc. Il visase pe el langa carusel. Visase felinarele vechi care imbracau parcul cu un aer prafuit si cald si mana lui care o tinea strans de mijloc…

si poate de aceea, vazandu-se acum… in fata lui, atat de aproape, inima-i vibra de fericire.

Am intrebat-o mai tarziu “pentru ce scrii?”
“Ceea ce mi se zbate in suflet, trebuie sa iasa… si pentru asta scriu!”

“Nu intotdeauna trebuie sa intoarcem pagina, uneori trebuie sa o rupem!” – Achille Chavee